fbpx

Karpatia Horse Show 2023: Pluriva este Partenerul pentru inovație al celei de-a 8-a ediții a concursului ecvestru

Pluriva este partenerul pentru inovatie al celei mai importante competitii hipice desfasurate anul acesta in Romania, Karpatia Horse Show, 22-24 septembrie 2023 – Domeniul Cantacuzino, Floresti Prahova. Parteneriatul pentru inovatie Pluriva - Karpatia Horse Show se bazeaza pe valori comune de excelenta, transparenta si eficienta. Inovatia este esentiala pentru o firma de software de afaceri de tip ERP deoarece ne permite sa ramanem competitivi intr-un mediu in continua schimbare. Cerintele de business ale clientilor sunt in evolutie constanta, iar inovarea ne ajuta sa ne adaptam si sa oferim solutii eficiente utilizatorilor nostri.

 

Probe ecvestre pline de adrenalina si spectacole cu muzica live! Concursul Complet International organizat in cadrul Karpatia Horse Show 2023  va aduce puncte pentru Jocurile Olimpice de la Paris concurentilor ce vor participa la spectaculoasele probe de calarie. Aceasta editie este etapa calificativa pentru JO de la Paris 2024.

 

Karpatia Horse Show este prima și singura competiție ecvestră internațională din România desfășurată într-un loc nobiliar, Domeniul Cantacuzino Florești, aflat la 80 de kilometri de București și 20 de kilometri de Ploiești. Competițiile din cadrul Karpatia Horse Show sunt organizate în colaborare cu Asociația Sportivă Hipohouse, cu implicarea și participarea directă a Federației Ecvestre Române (FER) și a Federației Ecvestre Internaționale (FEI).

Inovăm pentru a răspunde cerințelor unice ale pieței românești de afaceri și pentru a contribui la creșterea și eficientizarea business-urilor clienților noștri. Suntem dedicați dezvoltării de soluții personalizate, integrate și eficiente, care să îi ajute pe clienții noștri să-și atingă obiectivele de afaceri: organizare, productivitate și control.

 

Ne bucurăm să fim din nou partenerul pentru inovație al Karpatia Horse Show. Relația de parteneriat dintre Pluriva și Karpatia Horse Show a început încă de la prima ediție a competiție și s-a dezvoltat în fiecare an.

Georgian RoșuGeorgian Roșu, General Manager Pluriva

Timp de trei zile, la Karpatia Horse Show veți avea parte de momente memorabile, de la concursuri ecvestre, probe olimpice, până la spectaculoasele demonstrații de atelaje cu patru cai, concerte, ateliere de creație.

 

Informații suplimentare Karpatia Horse Show:

Website-ul Karpatia Horse Show: https://show.karpatiahorse.ro/
Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/karpatiahorse

Te invitam sa iti incanti privirea cu cateva fotografii de la evenimentele din anii trecuți:

atelajejpg-06
atelaje.jpg-17
cross-country-05
parade-36-1920x1280
obstacole-08
previous arrow
next arrow
atelajejpg-06
atelaje.jpg-17
cross-country-05
parade-36-1920x1280
obstacole-08
previous arrow
next arrow

Dezvoltarea IMM-urilor în 2023: 5 sisteme moderne pe care să le utilizezi

Într-o lume a afacerilor tot mai digitală și mai globalizată, întreprinderile mici și mijlocii și microîntreprinderile au nevoie de sisteme moderne pentru a deveni mai eficiente și mai competitive. Este bine cunoscut faptul că IMM-urile joacă un rol esențial în economie și societate, fiind o importantă sursă de locuri de muncă și un factor cheie pentru investiții, diversificare, cultivarea spiritului antreprenorial și inovator.

 

Doar că, pe cât de importantă este contribuția lor, pe atât IMM-urile sunt din ce în ce mai expuse riscurilor dezvoltării durabile, cum ar fi: diminuarea accesului la finanțare, folosirea unor modele de business învechite, pierderea în competiție sau dispozițiile de reglementare. Din fericire, există oportunități și strategii de dezvoltare pentru IMM-uri, iar multe dintre acestea țin de progresul tehnologic. Iată ce sisteme pot fi utilizate pentru a crește productivitatea și rentabilitatea acestor companii.

 

Sisteme ERP (Enterprise Resource Planning)

Folosite în majoritatea departamentelor dintr-o firmă, pe cele mai importante fluxuri de lucru, programele ERP ajută la centralizarea și eficientizarea proceselor de business. IMM-urile care implementează un astfel de soft beneficiază de informații în timp real despre performanța afacerii, lucru care permite managerilor să ia decizii informate și mai rapide. De asemenea, prin automatizarea proceselor și eliminarea introducerii manuale a datelor, sistemul ERP poate reduce semnificativ erorile, iar asta înseamnă economii de costuri și o mai mare satisfacție a clienților.

 

Pluriva ERP este o aplicație integrată ușor de utilizat, 100% online, care se adaptează nevoilor specifice ale întreprinderilor mici și mijlocii și microîntreprinderilor, în timp ce păstrează tot ceea ce le dă valoare și optimizează procesele mari consumatoare de timp și resurse. Aceasta poate integra procesele de contabilitate, vânzări, achiziții și logistică, proiecte și producție, permițând schimbul de date și eliminând necesitatea de a introduce manual informațiile în mai multe sisteme diferite.

 

Sisteme HCM (Human Capital Management)

În timp ce un software ERP este destinat să gestioneze diverse procese de business, un sistem HCM este specializat în gestionarea resurselor umane, inclusiv recrutare, gestionarea performanței, salarizare, beneficii, evaluări și pontaj. Acesta poate avea un impact semnificativ pentru dezvoltarea IMM-urilor întrucât contribuie la eficientizarea proceselor de HR, la îmbunătățirea luării deciziilor, creșterea angajamentului salariaților și asigurarea conformității cu legislația în vigoare.

O aplicație HCM poate fi integrată cu sistemul ERP al companiei pentru a îmbunătăți eficiența și productivitatea. Astfel, firma are acces la date unificate, informațiile despre angajați și afacere putând fi accesate și gestionate într-un singur loc, fără erori. De altfel, prin eliminarea redundanțelor și îmbunătățirea eficienței se pot obține și economii semnificative de costuri. În plus, integrarea poate permite automatizarea anumitor procese care implică ambele sisteme. De exemplu, datele despre orele lucrate de angajați colectate printr-un sistem HCM pot fi utilizate automat pentru a calcula salariile în sistemul ERP.

 

Sisteme CRM (Customer Relationship Management)

O aplicație CRM completează foarte bine suita de strategii de dezvoltare a IMM-urilor. Sistemul de gestionare a relației cu clienții permite companiei să urmărească și să controleze în mod eficient interacțiunile cu aceștia. Pluriva CRM, care poate fi accesat online folosind laptop/tableta/smartphone, contribuie la creșterea vânzărilor, fidelizarea clienților, obținerea unui nivel înalt de profesionalism, analiza facilă a datelor și îmbunătățirea comunicării între marketing și vânzări.

 

Pe lângă faptul că aplicația susține dezvoltarea IMM-urilor întrucât este eliminat riscul de a pierde vreo informație sau înregistrare valoroasă, integrarea unui sistem CRM cu programul ERP poate aduce beneficii suplimentare. Mai exact, antreprenorii au o imagine completă a afacerii, de la interacțiunile cu clienții și vânzări până la producție și contabilitate. Totodată, fluxurile de lucru sunt mai eficiente pentru că informațiile pot fi transferate automat între sisteme, cu datele de la CRM și ERP în același loc se pot lua decizii mai bune, iar satisfacția clienților va fi crește pentru că fiecare departament poate lucra în mod eficient pentru satisfacerea nevoilor acestora.

 

Sisteme WMS (Warehouse Management System)

Automatizarea fluxului de lucru din depozit trebuie să fie una dintre principalele preocupări ale IMM-urilor fiindcă gestionarea eficientă a mărfurilor este vitală pentru un proces de vânzare structurat. Cu ajutorul unui sistem modern, poate fi redusă la minimum intervenția umană, iar asta înseamnă mai puține greșeli de operare în ceea ce privește intrările, ieșirile și mișcările interne, precum și câștigarea unui timp suplimentar pentru procesarea și livrarea comenzilor către clienți.

 

Firmele care își desfășoară activitatea în zona de producție, distribuție, logistică, retail sau comerț online trebuie să știe că Pluriva WMS este soluția perfectă pentru automatizarea operațiunilor din depozit. Pe fluxul logistic, WMS utilizează dispozitive mobile pentru toate procesele specifice și funcționează integrat cu softul ERP pentru a contribui semnificativ la dezvoltarea IMM-urilor.

 

Sisteme SFA (Sales Force Automation)

Una dintre cele mai bune strategii de dezvoltare a IMM-urilor presupune eficientizarea activității de vânzări. În acest sens, SFA, o soluție de business integrată în suita Pluriva ERP, poate avea un impact semnificativ asupra creșterii IMM-urilor. Aceasta se concentrează pe automatizarea și îmbunătățirea proceselor și activităților legate de vânzări, poate automatiza o serie de sarcini repetitive și consumatoare de timp, cum ar fi urmărirea contractelor, gestionarea oportunităților de vânzări, generarea de oferte și facturi, și așa mai departe.

 

SFA poate oferi instrumente puternice de urmărire și raportare care ajută la înțelegerea performanței vânzărilor și la luarea unor decizii. De pildă, un sistem SFA poate genera rapoarte care arată produsele care se vând cel mai bine, clienții cei mai profitabili ori cât timp durează în medie un ciclu de vânzări. Mai mult, aplicația SFA îmbunătățește previzionarea și planificarea vânzărilor, precum și satisfacția clienților.

 

Cum administrezi eficient o afacere și ce strategii de dezvoltare a IMM-urilor să implementezi? Ia în considerare sistemele Pluriva! Chiar dacă IMM-urile pot părea mici în comparație cu multinaționalele, acestea sunt cruciale pentru promovarea inovării, creșterii economice și stabilității socio-economice. Investește în aplicații moderne pentru eficientizarea businessului tău și reducerea costurilor operaționale și nu ignora oportunitățile de dezvoltarea durabilă care îți pot face firma să se adapteze și să prospere pe piață.

Pluriva susține clubul de baschet ABC Galactica, pentru a promova sportul în rândul copiilor și adolescenților și pentru a scoate în evidență valorile comune: inovația, efortul de echipă și performanța

Baschetul de performanță este un sport bazat pe valori solide, ce coincid cu cele necesare pentru succesul în afaceri: disciplină, inovație, efort de echipă și urmărirea performanței. Pentru a încuraja dezvoltarea și promovarea acestor valori în rândul copiilor și adolescenților, Pluriva a decis să susțină activitatea clubului de baschet Galactic din Brașov – echipa Under 18. Sponsorizarea echipei de baschet este o acțiune de promovare a unui stil de viață sănătos, bazat pe mișcare fizică frecventă.

 

Galactica Brașov la Campionatul Național de Baschet

Echipa de baschet Galactica Brașov U18 este calificată la Turneul final din cadrul Campionatului Național de Baschet Juniori ce se desfășoară zilele acestea în România. Anul trecut, echipa U18 a obținut locul 11 la Campionatul Național de Baschet Juniori. Răzvan Popa, unul din jucătorii echipei, a obținut titlul de „Coșgeter” la Turneul Național de Minibaschet „Transilvania No Borders PEAK Cup”, Târgu Mureș.

 

Asociația Baschet Club „GALACTICA” a fost înființată în anul 2004. În cadrul clubului își desfășoară activitatea peste 150 de copii și elevi, cu vârste cuprinse între 3 ani și 18 ani, dintre care 75 sunt legitimați de către Federația Română de Baschet. Scopul principal al clubului este să ofere copiilor, elevilor și tinerilor un cadru de manifestare și dezvoltare a aptitudinilor și a personalității lor, iar celor cu reale calități, șansa urmării drumului performanței. 

 

Echipa susținută de compania noastră își desfășoară activitățile de pregătire competițională, tehnică, tactică și fizică la Sala Sporturilor „D.P. Colibași” Brașov. Fondatoarea și antrenoarea principală a clubului este Maria-Magdolna Jerebie, una dintre cele mai mari jucătoare de baschet pe care le-a avut vreodată România.

 

Sunt convins că sportul poate ajuta copiii să obțină abilitățile necesare pentru o carieră de succes în orice domeniu și să devină viitori adulți animați de valori precum disciplină, efort, muncă în echipă și inovație. Atât în dezvoltarea de programe software de afaceri cât și în sportul de performanță, există nevoia permanentă de a inova și a găsi noi moduri de a realiza lucrurile. În ambele domenii trebuie să fii la curent cu cele mai noi tehnologii și practici și de a fi creativ în soluționarea problemelor.” 

Georgian RoșuGeorgian Roșu, General Manager Pluriva

La 10 ani de la începutul inițiativelor academice Pluriva, o nouă generație de studenți finalizează cursul de sisteme ERP susținut de consultanții Pluriva la Universitatea Valahia din Târgoviște

O nouă promoție a cursului de Sisteme ERP, „Organizare, Productivitate si Control: Gestiunea Afacerilor folosind sistemul integrat Pluriva ERP”, a susținut examenul de absolvire și a primit diplomele de finalizare cu succes a cursului. Acest curs este singurul de sisteme ERP organizat în cadrul facultăților cu profil economic din Romania si a fost susținut pentru studenții Universității Valahia în perioada noiembrie 2022 – martie 2023. Ceremonia de absolvire marchează finalizarea programului de formare a studenților, ce a avut ca scop pregătirea tinerilor pentru a deveni specialiști în sisteme ERP.

 

Cursurile Pluriva ERP sunt concepute pentru a oferi studenților o pregătire completă în ceea ce privește sistemele ERP și utilizarea lor în business. Aceste sisteme sunt esențiale pentru a gestiona și monitoriza activitățile operaționale ale unei companii, precum producția, achizițiile, vânzările, contabilitatea sau resursele umane. Aceste sisteme software pot fi personalizate în funcție de nevoile specifice ale fiecărei companii, ceea ce face ca specialiștii în sisteme ERP să fie foarte căutați pe piața muncii.

 

Al zecelea an de cursuri de sisteme ERP

Absolvenții cursurilor Pluriva ERP de la Universitatea Valahia din Târgoviște sunt pregătiți să își înceapă cariera în acest domeniu, având cunoștințe solide despre arhitectura și funcționarea sistemelor ERP, precum și abilități practice în implementarea și gestionarea acestora. Cu o astfel de pregătire, aceștia vor fi capabili să își găsească locul pe piața muncii, sau chiar să își înceapă propriul lor business în acest domeniu.

 

Diplomele au fost înmânate de către Conf. univ. dr. Maria Cristina Ștefan, Decanul Facultății de Științe Economice – Universitatea ”Valahia” Târgoviște, Prof. univ. dr. habil. Gabriel Croitoru, Universitatea ”Valahia” Târgoviște, Georgian Roșu – General Manager Pluriva și Melania Tudor – Operations Manager Pluriva.

 

Prin parteneriatul cu Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Valahia” Târgoviște, Pluriva a introdus cursul de Gestiunea afacerilor folosind sisteme ERP pentru studenți. Cursul durează un an universitar si este susținut de către consultanții de implementare sistem ERP din Pluriva. 

 

Inițiativele academice Pluriva au început in anul 2013, prin organizarea primului curs universitar. De la startul primului curs universitar Pluriva, in luna octombrie 2013, peste 600 de studenți au absolvit cursul de sisteme ERP organizat de Pluriva si au primit diplome din partea noastră. O parte din acești absolvenți fac deja parte din comunitatea extinsă Pluriva ERP și lucrează fie pentru compania noastră, fie pentru firme ce utilizează sistemul integrat de gestiune a afacerii Pluriva ERP. Studenții participanți la curs descoperă, cu ajutorul specialiștilor Pluriva ERP, cum își îndeplinesc firmele din Romania cele trei obiective majore ale implementării unui sistem ERP: Organizare, Productivitate si Control. Cursul Pluriva le oferă studenților imaginea completa cu privire la funcționarea unei afaceri ce utilizează un sistem ERP.

 

Felicitări tuturor absolvenților, mulțumim partenerilor noștri de la Universitatea Valahia.

 

Iată câteva fotografii din timpul ceremoniei de astăzi, 31 martie 2023:

 

Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (62)
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (53)
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (43)
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (29)
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (22)
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (2)
previous arrow
next arrow
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (62)
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (53)
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (43)
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (29)
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (22)
Valahia_Examen_2023_Plurivaat 11.50.49 (2)
previous arrow
next arrow

Deficitul de personal: cum să gestionezi această problemă cu ajutorul soluțiilor digitale moderne

Pentru multe firme, anul 2023 este unul al evoluției și schimbărilor. Instabilitatea globală din ultima perioadă, marcată de pandemie, inflație sau tulburări geopolitice are drept rezultat adoptarea de soluții tehnologice inovatoare. Acestea aduc beneficii certe managerilor, iar pentru optimizarea afacerii antreprenorii trebuie să continue să accelereze transformarea digitală.

 

Deficitul de personal este o provocare a acestei perioade. Pentru a depăși problema deficitului de personal, managerii caută să adopte soluții digitale moderne pentru îmbunătățirea performanței și productivității. Ți-am pregătit mai multe strategii utile în contextul acestei provocări.

 

Implementează un program ERP pentru gestionarea deficitului de personal.

 

Automatizează procesele

Un program ERP adaptat la nevoile afacerii oferă funcționalități de automatizare a unor sarcini manuale, repetitive și consumatoare de energie. În timp ce software-ul ERP automatizează operațiunile de administrare a lanțului de aprovizionare, spre exemplu, angajații se pot concentra pe activitățile care necesită creativitate și gândire critică. Activitățile de rutină de vor intra în responsabilitatea sistemului ERP, reducând nevoia de personal.

 

Rapoarte și analize cheie

Orice afacere generează un volum ridicat de date. Fie că este vorba despre produsele din stoc, fișele de pontaj, sau alte date operaționale, contabilitate, marketing, resurse umane sau alte departamente ale firmei. Prin consolidarea acestor informații în sistemul ERP, firma economisește timp și efort. Nu mai este nevoie de un departament sau de un angajat care să extragă datele manual din acele surse.

 

Digitalizarea procesului de onboarding și de training

Atunci când există un deficit de personal, este important să accelerezi procesul de onboarding și de formare pentru ca angajații pe care îi ai să fie cât mai bine pregătiți pentru responsabilitățile zilnice. Poți începe prin a evalua abilitățile angajaților existenți, pentru a optimiza resursele actuale. Realizezi un inventar de talente și creezi o bază de date cu cine poate efectua anumite sarcini sau cine poate ocupa anumite roluri. Ulterior, vei putea compara rezultatele cu programele de training interne pentru a identifica lacunele și pentru a adăuga sesiuni de formare noi.

 

În etapele următoare, poți implementa soluții digitale de training care permit personalului să acceseze sesiunile de formare de oriunde și oricând, pentru a dobândi competențe noi. Acest lucru este relevant și pentru angajații care lucrează la distanță. Deși, onboardingul și trainingul reprezintă doar un prim pas, digitalizarea HR-ului va deschide începutul schimbării culturale organizaționale.

 

Digitalizarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (tot ce trebuie să știi)

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă baza economiei globale. În țările cu economie dezvoltată, IMM-urile contribuie cu până la 40% din PIB-ul unei țări și creează 7 din 10 locuri de muncă pentru toate tipurile de angajați.

 

În timp ce pandemia a ridicat probleme pentru toate tipurile de companii, IMM-urile au fost unele dintre cele mai afectate din cauza dublei probleme de creștere a costurilor și a crizei de numerar care a urmat. Prin urmare, pandemia a impulsionat o nouă etapă de adoptare a tehnologiilor moderne, oferind o oportunitate fără precedent IMM-urilor de a profita de beneficiile digitalizării pe drumul redresării.

 

În timp ce stimulentele pentru digitalizare sunt abundente, există riscuri inerente oricărei investiții. Întreprinderile mici și mijlocii din România trebuie să înțeleagă această curbă de risc în contextul mediului propriu de afaceri și al clienților lor pentru a maximiza impactul investițiilor asupra redresării și sustenabilității.

 

Având în vedere importanța IMM-urilor pentru economia țării, acestea pot apela la Programul de Digitalizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii pus în vigoare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin respectivul plan se dorește sprijinirea IMM-urilor din România în adoptarea tehnologiilor digitale, oferindu-se granturi de până la 100.000 de euro pe fiecare întreprindere.

 

Granturile se oferă conform Investiției I3 - Scheme de ajutor pentru sectorul privat, din cadrul Componentei C9 - Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare a Planului Național de Redresare și Reziliență al României. Apelul pentru proiecte va fi deschis începând cu data de 15.02.2023 până la data de 30.06.2023, iar cererile de finanțare împreună cu documentele necesare se vor putea încărca direct pe platforma PNRR.

 

Bugetul total al apelului de proiecte este de 345,7 milioane de euro și se va împărți astfel:

- 20.000 și 30.000 de euro pentru microîntreprinderi;

- 20.000 și 50.000 de euro pentru întreprinderi mici;

- 20.000 și 100.000 de euro pentru întreprinderi mijlocii;

 

Valoarea asistenței financiare nerambursabile reprezintă 90% din totalul cheltuielilor eligibile pentru toate tipurile de beneficiari. Restul de 10% reprezintă cofinanțare ce trebuie asigurată din surse proprii de către beneficiari.

 

Cum poți folosi sursa de finanțare pentru digitalizarea întreprinderii?

În data de 11 ianuarie 2023, cu trei săptămâni înainte de începerea înscrierilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) emite Ordinul nr.71/11.01.2023 pentru modificarea Ghidului pentru oferirea granturilor din 15 decembrie 2022. Conform noilor clarificări și modificări, următoarele cheltuieli au fost considerate eligibile pentru utilizarea granturilor:

 

- servicii de consiliere/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care are nevoie afacerea ta și care trebuie să facă obiectul investițiilor din cadrul proiectului aferent cererii de finanțare;

- achiziționarea de hardware TIC, echipamente pentru automatizări și robotică integrate cu soluții digitale, precum și a altor dispozitive aferente, inclusiv pentru E-commerce, Internet of Things (IoT), sistemele blockchain etc.;

- realizarea rețelei LAN/WiFi;

- crearea sau achiziționarea unui website de prezentare;

- dezvoltarea/implementarea aplicațiilor software/licențelor/permiselor, inclusiv soluțiile de - automatizare software de tip RPA (Robotic Process Automation), ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Management), HCM (Human Resource Management);

- sisteme de inteligență artificială (AI), machine learning, augmented reality (AR), virtual reality (VR);

- sesiuni de training pentru pregătirea personalului în vederea utilizării tehnologiilor digitale (cheltuială obligatorie în procent de maxim 10% din valoarea finanțată).

 

Consultanții Pluriva te pot ajuta în depunerea dosarului pentru apelul de digitalizare a IMM-ului prin următoarele servicii:

- verificare solicitare și prevalidare eligibilitate proiect;

- consultanță de proiect;

- redactarea și depunerea dosarului;

- implementarea sistemului ERP Pluriva după obținerea finanțării;

 

Iată cum te ajută noile tehnologii în îmbunătățirea performanței companiei tale.

 

Digitalizarea IMM-urilor cu ajutorul soluțiilor Pluriva ERP

Noul program de finanțare europeană a fost atât de așteptat de mediul de afaceri, în special din România. Tehnologiile digitale sunt considerate cheia succesului economic în aceste zile din mai multe motive:

- sunt dezvoltate noi modele de afaceri care contribuie la stabilizarea economică;

- sunt achiziționați clienți noi și se ating mai multe grupuri țintă;

- clienții existenți sunt fidelizați pe termen lung.

 

O gamă largă de acțiuni diferite pot fi asociate cu transformarea digitală, iar relevanța lor variază de la o zonă de activitate la alta. IMM-urile pot începe procesul de digitalizare prin introducerea soluțiilor software pentru a face procesele de afaceri mai transparente și mai eficiente și prin îmbunătățirea măsurilor de securitate IT din cadrul companiei.

 

Una dintre cele mai utilizate soluții software pentru automatizarea și eficientizarea proceselor este Pluriva ERP.

 

Din experiența celor peste 1.500 de proiecte de implementare Pluriva ERP, principalele beneficii obținute de IMM-uri și companiile mari care și-au digitalizat afacerea sunt:

- creșterea vânzărilor;

- reducerea costurilor logistice;

- creșterea profitabilității;

- reducerea costurilor asociate cu vânzarea;

- creșterea vitezei de încasare a banilor de la clienți;

- îmbunătățirea colaborării dintre departamente și, implicit, a productivității.

 

Cum inițiezi procesul de digitalizare a întreprinderii tale?

Dorești să începi demersurile pentru digitalizarea și eficientizarea IMM-ului tău? Iată ce direcție abordează o companie în domeniu:

- folosește tehnologiile digitale care oferă clienților o mai mare flexibilitate, agilitate, dar și experiențe noi;

- evită incompatibilitatea formatelor între dispozitivele conectate;

- creează o identitate de brand în jurul noului mediu digital;

- concentrează-te pe adaptabilitate pentru publicul nou;

- construiește echipe cu abilități digitale;

- promovează noi spații de lucru pentru ca angajații să aibă oportunitatea să deprindă competențe digitale avansate;

- dezvoltă noi culturi corporative în care tehnologia contribuie la schimbare;

- investește în formarea digitală și încurajează o cultură care este impulsionată de inovare.

 

În ciuda crizelor cu care mediul de afaceri s-a confruntat, IMM-urile și celelalte întreprinderi au dat dovadă de o capacitate uimitoare de a se adapta prin digitalizare. După lunile de izolare impuse de criza pandemică, multe firme au implementat inițiative digitale și au constat că acestea sunt mult mai eficiente decât sistemele anterioare.

 

Dar procesul de transformare digitală nu se opreste aici! IMM-urile au acum ocazia să aplice pentru fondurile nerambursabile oferite prin PNRR și să colaboreze cu furnizori de tehnologii digitale de încredere pentru creșterea businessurilor.