fbpx

Integrarea sistemului e-Factură în funcționalitățile disponibile pentru clienții Pluriva ERP

Utilizatorii Pluriva ERP care doresc să utilizeze formatul de factură electronică e-Factură vor putea genera acest document direct din aplicația Pluriva. Echipa de consultanți software și de business Pluriva lucrează la actualizarea aplicației astfel încât să genereze documentele respective.

Update mai 2022

Sistemul integrat de gestiune a afacerii Pluriva ERP este conectat la sistemul software al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru transmiterea automată a facturilor electronice emise de către utilizatori. Clienții Pluriva care trebuie să transmită facturile emise către sistemul RO e-Factura vor realiza acest lucru automat, direct din aplicația ERP.

 

Facturarea electronică va deveni obligatorie începând din luna iulie 2022 în relația dintre companiile private și instituțiile statului, precum și în relația dintre companii – pentru anumite tipuri de produse specific menționate: legumele, fructele, băuturile alcoolice, produsele minerale precum apă minerală naturală, nisip și pietriș, dar și articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte.

 

Facturile de vânzare care trebuie să ajungă în sistemul RO e-Factura vor fi marcate ca atare de către utilizatorii ERP. Printr-o conexiune automată, facturile vor fi transmise către sistemul electronic, în formatul cerut de autoritățile fiscale. După validarea facturii electronice în sistemul RO e-Factura, statusul facturii se va transmite automat în Pluriva ERP. În cazul în care sistemul ANAF respinge o factură, aceasta va fi marcată ca atare în aplicația Pluriva, pentru corectare.

 

În perioada următoare vom organiza un webinar despre integrarea aplicației Pluriva cu sistemul RO e-Factură și despre pașii necesari transmiterii automate a documentelor electronice din aplicațiea noastră.

 

Articolul inițial

 

Începând din luna noiembrie 2021, a devenit operațional sistemul e-Factură în relația dintre firme și autoritățile publice. Deocamdată opțional, sistemul e-Factură va deveni obligatoriu pentru toate achizițiile publice organizate în România – în platforma online guvernamentală RO e-Factură. Potrivit estimărilor Ministerului de Finanțe, sistemul e-Factură va deveni instrumentul obligatoriu pentru facturare și între companiile private.

 

Ce este e-Factură

e-Factură este un sistem software online ce permite autorităților să monitorizeze, să analizeze și să compare costurile pentru achizițiile publice, în timp real. Sistemul va fi conectat cu celelalte sisteme similare deținute de statele membre ale Uniunii Europene. Va asigura posibilitatea participării la proiecte de achiziții publice pentru orice firmă din statele membre UE.

 

Ce înseamnă facturare electronică

Facturare electronică în domeniul achizițiilor publice înseamnă factură emisă, transmisă și primită într-un format electronic. Formatul facturii este standardizat, astfel încât să poată fi prelucrată automat. Destinatarii facturii electronice pot fi deocamdată doar instituții de stat. Elementele principale ale unei facturi electronice sunt:

 

    • a. identificatorii de proces şi de factură;
    • b. data facturii;
    • c. informaţii privind identificarea persoanei impozabile care a livrat produsele, a prestat serviciile sau a executat lucrările;
    • d. informaţii privind cumpărătorul;
    • e. informaţii privind beneficiarul plăţii;
    • f. informaţii privind reprezentantul fiscal al vânzătorului;
      g. identificarea tipului de produse furnizate, servicii prestate sau lucrări executate;
      h. referirea la contractul de achiziţii publice/sectoriale, de concesiune de lucrări şi servicii, precum şi, după caz, la contractul de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii;
      i. detalii privind livrarea produselor/prestarea serviciilor/ executarea lucrărilor;
      j. instrucţiuni de plată;
      k. informaţii privind creditări sau debitări;
      l. informaţii privind poziţiile de pe factură;
      m. totalurile facturii;
      n. defalcarea TVA.

 

Soluțiile Pluriva ERP pentru generarea e-Factură

Utilizatorii Pluriva ERP care doresc să utilizeze formatul de factură electronică e-Factură vor putea genera acest document direct din aplicația Pluriva. Echipa de consultanți software și de business Pluriva lucrează la actualizarea aplicației astfel încât să genereze documentele în formatele respective. Prin trimiterea facturii în format electronic către instituția de stat, se elimină obligativitatea trimiterii facturii prin email sau fizic.

Informații suplimentare

Link util: anunțul oficial pe website-ul ANAF.

Pentru informații și solicitări referitoare la e-Factura, puteți contacta departamentul de suport - 037 214 92 04 / Suport_ERP@Pluriva.com, conform contractului dvs. de servicii de suport.

Articole similare