„Concursul hipic Karpatia Horse Trials ne-a demonstrat maretia si frumusetea sportului ecvestru”

Bucuresti, 15 octombrie 2014. Prima editie a Karpatia Horse Trials (10 – 12 octombrie 2014) s-a dovedit un real succes – peste patru mii de spectatori au venit in weekend pentru a asista la competitia ecvestra desfasurata pe Domeniul Cantacuzino din Floresti Prahova si pentru a retrai atmosfera Belle Époque data de parada de costume de inceput de secol XX, de parada de ogari, dar si de expozitia de masini de epoca marca Morgan. Pluriva a fost partener principal Karpatia Horse Trials.

Pluriva la Karpatia Horse Trials 2014 - 25

Probe spectaculoase

Karpatia Horse Trials a inclus doua tipuri de competitii oficiale: Concurs Complet International (Dresaj, Cross-Country, Obstacole) si Concurs demonstrativ de atelaje cu doi si patru cai (Maraton, Conuri).

Sambata, 11 octombrie, echipa Pluriva a fost prezenta la Floresti si a asistat la concurs. In aceasta zi a avut loc proba de Cross-Country, cea mai spectaculoasa, dar si cea mai periculoasa proba, deoarece obstacolele au fost fixe, masive, in teren variat, au presupus sarituri peste busteni, bazin cu apa si diferite obstacole din lemn masiv. In functie de dificultatea clasei, timpul optimal pentru parcurgerea traseului a variat intre 4 si 7 minute, distanta traseului intre 1.900 m si 4.600 m, iar numarul de obstacole naturale intre 20 si 34.

Georgian Rosu Karpatia Horse Trials„Felicit organizatorii Karpatia Horse Trials pentru evenimentul de exceptie la care am avut onoarea sa fim parteneri principali. A fost o competitie superba, desfasurata intr-o locatie minunata – prestigiosul Domeniu Cantacuzino – Floresti. Am asistat, alaturi de echipa Pluriva si de o parte din clientii nostri, la un spectacol de cel mai inalt nivel, in care concurentii ne-au demonstrat maretia si frumusetea sportului ecvestru. Ne-am bucura sa reusim sa implementam solutiilor IT livrate de compania noastra o parte din eleganta acestui sport nobil.”

Georgian Rosu, General Manager Pluriva

Ogari, costume si masini de epoca

Daca sambata a fost ziua cea mai spectaculoasa la nivelul competitiei, duminica a fost centrata in jurul recrearii atmosferei Belle Époque prin parada de ogari si prin expozitia de masini de epoca Morgan.

„Prima editie Karpatia Horse Trials s-a dovedit a fi o reteta de succes, asa cum intuisem, imbinand profesionalismul competitiei ecvestre cu pitorescul Domeniului Cantacuzino din Floresti, Prahova. A fost o bucurie sa vad un asemenea interes din partea publicului: mii de oameni au venit la eveniment si au intrat perfect in atmosfera Karpatia, unii dintre ei respectand chiar dress code-ul Belle Époque. Karpatia Horse Trials a pus Domeniul Cantacuzino Floresti pe harta celor mai importante competitii ecvestre din tara, iar aceasta prima editie ne-a incurajat sa continuam sa dezvoltam evenimentul in anii care urmeaza”, – Mihnea Virgolici, Director Karpatia Horse Trials.

Competitiile din cadrul primei editii Karpatia Horse Trials au fost organizate de Fundatia Cantacuzino Floresti in colaborare cu Asociatia Sportiva Hipohouse, cu implicarea si participarea directa a Federatiei Ecvestre Romane (FER) si a Federatiei Ecvestre Internationale (FEI). Pretul participarii la eveniment a fost de 10 lei pe zi, iar incasarile obtinute ajung in fondul destinat restaurarii Domeniului Cantacuzino Floresti.

Iata o galerie foto exclusiva de la Karpatia Horse Trials (multumim colegei noastre Adina Raiciu):

Related Posts