Bebe Tei a ales o solutie integrata Pluriva ERP & PSS – Prosoft Solutions pentru supermarket-ul de produse pentru copii

Bucuresti, 14 mai 2013. Primul supermarket de articole pentru copii, magazinul Bebe Tei din centrul comercial Militari Shopping, foloseşte – încă de la deschiderea din luna aprilie 2013 – sistemul informatic de gestiune Pluriva ERP integrat cu sistemul pentru managementul lanţurilor de magazine VisualStore. Cu ajutorul acestei soluţii IT, administratorii Bebe Tei urmăresc şi controlează următoarele activităţi cheie din companie: aprovizionare, gestiunea stocurilor, contabilitate, financiar şi vânzări.

59726_446689395425660_1260711102_n

Peste 6.000 de articole

Noul magazin Bebe Tei vinde peste 6.000 de articole pentru copiii cu vârste între zero şi trei ani, dar şi jucării pentru cei mari. Mămicile şi viitoarele mămici pot găsi în noul magazin produse destinate perioadei de sarcină şi post-sarcină, de la branduri celebre. Magazinul ocupă o suprafață de 1.100 metri pătraţi. Accesul uşor în magazin şi locurile de parcare gratuite asigura confortul cumpărătorilor pentru a beneficia de sesiuni de shopping placate.

Licenţiere OnPremise

Administratorii Bebe Tei au ales varianta de licentiere Pluriva ERP OnPremise, in care aplicatia este instalata si gazduita pe serverul Bebe Tei si poate fi accesata de un numar nelimitat de utilizatori. Numarul de angajati – utilizatori ai aplicatiei Pluriva ERP poate varia oricat pe masura derularii contractului, fara modificarea pretului. Bebe Tei beneficiază de varianta integrată ERP + Business Intellgence, în care fiecare modul implementat include rapoartele şi situaţiile necesare controlului activităţii. Pluriva Business Intelligence este o solutie de BI integrata in sistemul Pluriva ERP, disponibila in costul standard al aplicatiei.

Solutie integrata

“Asteptarile noastre privind sistemul Pluriva ERP sunt: 
• Sa fie un sistem functional de integrare a datelor care sa ofere managementului financiar si operational informatii in timp real privind principalii indicatori de performanta.
• Sa ofere rapid solutii adaptate nevoilor unei companii in crestere accelerata si care isi diversifica si dezvolta activitatile si procesele interne. 
• Flexibilitate si adaptabilitate la schimbarile modelului de business. 
• Sa duca la optimizare si scaderea costurilor. 
• Sa fie o solutie pe termen lung.
Am ales solutia Pluriva ERP gratie increderii si simpatiei pentru brandul <<Georgian Rosu>>, General Manager Pluriva.”, director general Bebetei.

Modulele solutiei Pluriva ERP integrează activităţile importante ale Bebe Tei: cumpărări, stocuri şi vânzări. Modulele contabilitate şi financiar folosesc informatii integrate provenite din toate modulele utilizate.

Expertiza în integrarea sistemului ERP cu o soluţie de retail

„Bebe Tei este o afacere pornită cu mult elan, pe o piaţă a articolelor pentru copii bine definită, ce are nevoie de astfel de iniţiative de business. Scalabilitatea pe care o permite Pluriva ERP si ideea ca se poate controla afacerea din orice colt al lumii – chiar si de pe telefonul mobil – au fost definitorii in alegerea soluţiei de către client. Integrarea cu o solutie profesionista de retail si cu solutia de e-commerce specifica au aratat faptul ca Pluriva ERP este mai mult decât o simplă aplicatie, este o solutie cu adevarat integrata. Sunt convins că Bebe Tei va deveni un proiect de referinţă pentru Pluriva, si va confirma expertiza noastră in implementarea in supermarket-uri ce au nevoie de o soluţie de retail integrată cu gestiune, contabilitate si financiar”. – Georgian Rosu, General Manager Pluriva.

Soluţia de retail selectată, respectiv suita VisualStore, sintetizează într-o formă standardizată şi coerentă, experienţa acumulată timp de 14 ani în domeniul comerţului cu amănuntul, atât pe piaţa locală dar mai ales pe pieţe internaţionale. VisualStore adresează necesitatea comercianţilor de a reduce costurile şi de a îmbunătăţi performanţele afacerii, oferind vizibilitate asupra întregului proces de vânzare şi asigurând capabilităţi îmbunătăţite pentru un management centralizat al magazinului.

Funcţionalitatea conferită de suita VisualStore, este bine pusă în valoare de sistemul POS şi imprimantă fiscală, furnizate de IBM.